Salut, dupa mult timp am intrat pe sa-mp.ro, am rasfoit putin din pura curiozitate sa vad ce mai e pe aici si ajungand la topicul "Generatia veche de scripteri", citind printre comentarii m a apucat un sentiment de nostalgie. Motivat de feelingul de moment am decis sa fac un topic in care aduc aportul meu pe acest subiect. Nu ma consider neaparat de generatie veche, am intrat in comunitate de cand era versiunea 0.3x a jocului SA-MP, deci nu am fost chiar de la inceput. Vreau sa va impartasesc din experienta mea, desi a trecut ceva timp de cand n am mai postat.
My story
Sunt activ din August 10, 2014, tin minte ca eram doar un pustan de 15 ani care a descoperit limbajul pawn si voia propriul server. La fel ca multi de aici veneam si postam "am problema x, please help". Am inceput cu schimbat culori, mutat comenzi dintr-un GM in altul pana am inceput sa scriu primele mele linii de cod. Atunci cand am decis sa imi fac propriul server am invatat o groaza despre scripting. Am inceput sa fiu mai activ, sa ajut lumea si sa devin din ce in ce mai bun. Am facut si ceva tutoriale, care pt mine erau folositoare la inceput pentru a incuraja dezvoltarea noilor scripteri, si am avansat aici pana am primit moderator.
Ce m a fascinat?
Desi jocul te limiteaza, reuseam sa creez chestii interesante, imi imaginam seara un sistem, iar a 2 a zi reuseam sa pun in practica. Ma simteam ca un mic "arhitect", puteam realiza o chestie in mai multe moduri iar asta ma atragea. Am inceput sa primesc si respect din partea voastra si asta ma bucura. Din momentul in care am facut primii mei 5 Euro credit Orange, am fost fascinat si am zis ca asta vreau sa fac de azi inainte.
Cum m a ajutat SA-MP ul
Am descoperit urmatoarea mea pasiune, programarea, fara SA-MP nu cred ca reuseam, cu siguranta nu sunt nici primul, nici ultimul care a folosit asta pe mai departe. Tin minte cand a venit @WopsS cu ideea de a face un GameMode intr-un dll, am fost fascinat, m am apucat alaturi de el (mai mult el decat eu), sa lucram la acel GM. Prima oara cand am descoperit C++ am ramas fascinat, desi credeam ca o sa fie foarte usor, aparent a fost foarte greu si n am reusit. Proiectul a fost abandonat , cu toate astea vreau sa ii multumesc pe aceasta cale lui @WopsS pentru ca a avut o contributie mare le parcursul meu profesional. Ii port foarte mult respect si apreciere.
Desi n am fost liceu de info, am optat pentru facultatea de Automatica si calculatoare, si am ajuns sa lucrez acum ca .Net developer dupa foarte multa munca depusa.
Perspective legate de comunitate
Vad si acum oameni care vor sa isi faca servere si vor succes, am sa fiu sincer cu voi si sper sa ajute pe cineva perspectiva mea. Observ si acum topicuri "help please", dar daca in trecut imi crea o chestie deranj, poate pt ca aveam si o atitudine aroganta (tin minte ca atunci cand eram moderator inchideam topicuri doar pt ca nu respectau structura impusa de regulament, aveam "putere", experienta si respectul multora de aici, motiv pt care poate mi se urca putin la cap, chiar ceream +respect pentru ca in momentul ala imi luam validare din acele puncte de respect.), acum o privesc cu nostalgie si intelegere. Dorinta de a avea propriul server de sa-mp venea foarte mult din nevoia de respect si apreciere, pe care o puteam capata in mediul online, faptul ca puteam fii o "autoritate" imi mangaia orgoliul, Probabil asa este si pentru cei mai multi de aici care vor server de sa-mp, de aceea nu am cum sa ii judec, stiu ca printre ei sunt foarte multi copii care vor comunitate, vor sa dea lovitura, e ok dar ganditi va ca deja jocul are o vechime prea mare, nici cele mai populate servere nu mai au jucatorii de alta data. Pe de cealalta parte majoritatea nu vreti un loc unde sa va jucati, ci mai degraba vreti, cum am vrut si eu validare si un fals sentiment de "putere" si "control", daca era strict de placerea jocului, va jucati acolo unde se aduna toti. O alte observatie ar fi faptul ca jucatorii existenti au timp de investitie in anumite comunitati, de ce ar veni pe serverul vostru, nou, unde n au certitudinea ca o sa ramana in picioare si sa lase in spate luni de zile de joc intr-o comunitate, foarte greu ii atragi, mai ales ca ei trag acolo unde sunt foarte multi oameni, nu e vorba de sistemele noi pe care le are jocul ci de interactiunea cu alti jucatori, deci practic daca nu puteti atrage 100-200 jucatori din start, va irositi energia, pentru ca nu o sa mearga.
Perspective legata de oamenii din comunitate
Inca vad mici arogante pe aici, inca mai exista tepe si alte copilarii, inca mai sunt persoane care incearca sa copieze serverele cu foarte multi jucatori. Dragilor am sa va spun ceva trist dar adevarat, chiar daca ati avea acces la toate serverele cu cei mai multi jucatori(b-zone, bugged, nephrite, nu stiu daca mai sunt si altele), sa le combinati si sa creati un nou GM cu cele mai tari sisteme din fiecare server, nu va garanteaza nimeni ca veti avea succes. Sansele de succes sunt foarte mici, de ce? Pentru ca un jucator care a investit 1 2 3 luni intr-un server nu va veni la voi in comunitate doar pt ca aveti voi un server frumos. Pe el il intereseaza sa fie in comunitate cu multi jucatori in primul rand, in al 2 lea rand chiar daca voi sunteti 100% siguri ca o sa tineti comunitatea din banii proprii 2-3-5 ani in picioare, el nu stie asta, si foarte greu il atragi. Un nou jucator care intra acum in SA-mp pentru prima data ghiciti unde va merge? Acolo unde sunt alti jucatori, playerii la playeri vor trage mereu. Imaginati va ca aveti acces la toate fisierele si scripturile de la Instagram si faceti copia fidela, credeti ca se vor muta toti de pe instagram la voi pe platforma? De ce ar face asta? Asa e si cu serverele de SA-MP.
Legat de comunitatea sa-mp.ro, ii datorez foarte multe, chiar daca nu mai activez, inca ma gandesc cu nostalgie la zilele cand intram mereu pe aici, cand vedeam mici certuri in staff, cand radeam impreuna cu ei cu @-=[Vyorel]=-, @NoNamed, @EquiNoxAdv, @Mafia., @Daedric-Fox , @kWn si @WopsS
Erau si vremuri diferite, eram mai tineri toti, poate si putini aroganti unii dintre noi, citind o fraza "ne uitam ca la niste Dumnezei", vreau sa va spun ca nu eram nici pe departe nici unii dintre noi. Eram doar simpli oameni pasionati si atat, nimic special, dar incerca fiecare in stilul lui sa aduca un + de valoare pe aici cum si cand putea.
Sfaturi pentru incepatori
Nu cred ca sunt cel mai in masura sa dau sfaturi, ci mai degraba vreau sa aduc o perspectiva, perspectiva mea generala asupra procesului prin care am trecut, cum am reusit eu sa devin "bun", ce a fost necesar, etc.
Daca totusi doriti sa continuati sa faceti scripting pt SA-MP si inca nu stiti exact "cu ce se mananca", am sa va spun cum am procedat eu. Apasati New si incercati sa scrieti voi de mana o variabila, un mesaj, o comanda, scrieti un SendClientMessage(playerid. -1, "Hello world"); intrati si testati, adaugati o culoare, creati o variabila si in functie de valoarea ei atribuiti va un jetpack, o arma, luati functiile in parte si vedeti cum se comporta, sa intelegeti ce face acea linie de cod, sa intelegeti ce e un parametru, un if, un for, un while. Ca si tutoriale, va recomand sa va uitati la cele pt C sau C++ de incepatori, sa intelegeti defapt ca fiecare linie de cod descrie un proces, voi dictati cum va fii procesul. Daca vreti sa va folositi de sa-mp pt a intelege mai bine defapt chestiile de logica, instructiuni, sa le folositi pentru a face poate programare, web design sau ce doriti voi, inainte de a crea un topic "please help" si sa puneti o chestie care va depaseste total, luati o baby steps, nu incercati sa faceti un house sistem daca voi nu stiti sa faceti o comanda /givemoney sau /jetpack. Luati o pas cu pas, sa ramaneti cu cate ceva, e mult mai facil daca faceti asta decat daca postati o problema dintr-un gamemode in care voi nu ati stii sa scrieti 1% din ce e acolo. Folositi in avantajul vostru, SA-MP va ofera o platforma in care scrii cod si practiv vezi in joc de se intampla, asa intelegi mai bine ce ai scris acolo, nu e o consola cum e cmd ul sau un terminal in care afiseaza valori, e un jucator, o harta si e totul dinamic. Folositi asta pentru a invata.
Nu mai fiti aroganti cand invatati 2-3 chestii, nu e nimeni mai presus decat nimeni, diferenta intre mine si cineva nou care abia stie sa deschida un gamemode e faptul ca eu am dedicat atunci 2 3 4 ani de zile incercand sa inteleg ce e acolo,nu doar in SA-MP ci si in programare si in alte medii. Oricine care dedica atat poate deveni cel putin la fel de priceput, poate chiar muult mai priceput decat eram eu.
Pentru a deveni bun in ceva trebuie sa dedici in primul rand timp si energie, asa ca luati o pas cu pas, nu sariti etape, intelegeti logica si dati va voie sa fiti creativi, sa va puneti imaginatia si sa faceti chestii de la simplu la complicat, daca incercati direct sa faceti ceva complicat nu o sa va iasa nici odata, o sa va frustrati si o sa spuneti "nu e pentru mine", doar pt ca ati incercat sa faceti o chestie care v ar fii depasit cu mult. Ganditi va ca sunteti prima zi intr-o sala de forta, n ati facut sport ani de zile si din prima zi vreti sa ridicati 100Kg si fara incalzire, suna absurd nu? Exact asta vor sa faca multi dintre voi.
Legat de servicii scripting:
As vrea sa va punctez aici niste observatii din experieta proprie. Nu mai ofer servicii scripting de mult, chiar daca inca mai e link la descrierea mea. De ce consider ca nu e rentabil deloc si nu si merita efortul? Simplu. Nimeni din cei vechi nu mai face asta pt ca odata cu varsta vine si nevoia individuala de bani. Am auzit reprosuri cum ca e prea "scump". Hai sa stabilim o chestie. Oricare dintre voi daca ati deveni buni sau foarte buni intr-un domeniu nu v ati vinde ieftin. In primul rand atunci cand achizitionezi "servicii scripting" tu nu cumperi doar acel sistem in sine(house, business, dealership, un job, christmass etc), cumperi timpul pe care l a investit omul respectiv pentru a invata sa faca acea chestie, 1, 2 ani poate, multi nervi, mult debug, multe linii de cod scrise, sterse, rescrise, poate omul respectiv a platit pe cineva sa il invete, poate a invatat de unul singur in timp si i a luat mult mai mult, nu cumperi doar sistemul in sine ci cumperi timpul lui, experienta lui, esecurile lui, expertiza lui, seriozitatea lui, toate acestea la pachet. Practic contracost ai acces la tot timpul pe care omul respectiv l a dedicat, poate chiar e vorba de anii. Nu mai trebuie sa depui si tu acelasi efort, ai acces instant. Cat despre opinia mea, de ce sa stau 4 5 zile pt un sistem care ar costa 15-20-25 Euro cand am un loc de munca care imi aduce mult mai mult intr-o zi de munca, decat in 5 6 zile bagate pentru un client, acel sistem necesita testat, verificat, scris, rescris, poate clientul se suceste si vrea altceva, SA-MP in sine are o multime de buguri, deci nu e asa simplu. Pe de alta parte, nimeni nu e dispus sa plateasca 20-30 RON pe ora pt un sistem. Nu sunt rautacios, nu am nimic personal cu nimeni, dar asta e realitatea, orice om ar prefera sa fie platit asa, decat sa stea 5 6 zile pe 20 Euro, mai sunt si clienti neseriosi care la final, nu achizitioneaza produsul, deci la final ai pierdut acel timp, motiv pentru care nu e rentabil. Daca va intrebati de ce pleaca cei vechi, e simplu, mai v am dat chiar acum raspunsul.
Final
Mi a luat ceva timp sa mi asez gandurile. Acest topic este un omagiu pe care il aduc acelor vremuri cand eram si eu super prins, la fel ca multi altii. Decat sa va pierdeti timpul incercand sa faceti un server de sa-mp care din start va esua, v ar manca timp si energie, poate si putin stres pe moment, nu se merita. Folositi banii si timpul acela pentru a investii in voi. Cititi poate o carte faina, faceti va cercuri sociale, iesiti la un suc cu prietenii, iesiti cu vro gagica pe undeva,daca nu faceti va rost de una . Cautati pasiuni faine, eu personal am reusit sa sar cu parasuta gratis de vro 3 ori(daca va ajuta informatia cautati la aeroclubul romaniei, daca ai sub 23 ani sari gratis), mi am luat parapanta + muulte alte chestii interesante, cercuri sociale, incercati si voi, o sa va aduca o satisfactie mult mai mare. Aveti grija de voi, energia si timpul vostru, traiti frumos si vreau sa va las cu gandurile acestea, daca reusesc prin mesajul meu sa pun un semn de intrebare unei persoane, inseamna ca nu a fost in zadar. In rest respect si ganduri bune pentru fiecare dintre voi.